”Suntem foarte uimiţi de această descoperire. Este pentru prima oară când descoperim astfel de obiecte în afara galaxiei noastre,” a declarat Xinyu Dai, profesor din cadrul Universităţii din Oklahoma.
Conform Science Daily, deşi descoperirea altor planete în interiorul Căii Lactee prin intermediul microlentilării nu este neobişnuită, efectul gravitaţional poate explica galaxiile extragalactice. În acest caz fiind descoperite primele dovezi ale existenţei unor planete în alte galaxii.
Sursa: Universitatea din Oklahoma
”Este o dovadă a puterii tehnicii de analizare a microlentilării extragalactice. Galaxia descoperită se află la 3,8 miliarde de ani lumină de de Pământ. Nu există nicio şansă să putem observa planetele direct, nici cu cele mai bune telescoape pe care ni le putem imagina,”’ a declarat Eduardo Guerras, cercetător din cadrul Universităţii din Oklahoma. ”Chiar şi aşa am reuşit să le studiem şi chiar să ne facem o idee privind masa acestora,” adaugă el.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: